Home / Actualitate / Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 12.10.2018, ora 14.30, un minor de 8 ani, din municipiul Suceava, s-a angajat în traversarea străzii Universității din localitate, pe trotinetă, prin loc neamenajat rutier și fără să se asigure corespunzător, moment în care, a fost acroșat de autoturismul condus de un bărbat de 59 de ani din comuna Ilișești. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a minorului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Volovăț

La 13.10.2018, ora 12.30, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 178, în interiorul comunei Volovăț, din cauza vitezei excesive, un localnic de 20 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara condusă regulamentar din sens opus de un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate care, pentru a evita impactul, a virat ușor spre stânga, pătrunzând pe sensul opus de mers. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 20 de ani. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Preutești

La 13.10.2018, în jurul orei 16.20, în timp ce conducea bicicleta pe un drum comunal din comuna Preutești, ajunsă la intersecția cu un alt drum comunal, o localnică de 24 de ani, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate, intrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a biciclistei, care a fost transportată la spital de conducătorul auto, pentru acordarea de îngrijiri medicale. După producerea accidentului, tânărul de 20 de ani s-a deplasat la domiciliu, fără a sesiza poliția.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” și ,,părăsirea locului accidentul fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate
Atlantis Gold-901

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Eveniment rutier pe DN 29A cercetat de poliţişti

La 18.11.2018, ora 06.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29A, în comuna Adâncata, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.