Home / Actualitate / Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști

Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști

La 18.10.2018, ora 14.52, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe raza comunei Fântâna Mare, autoturismul condus de un bărbat de 79 de ani, din municipiul Fălticeni.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul alcooltest, însă bărbatul nu a reușit să-l finalizeze, astfel că, după mai multe încercări care au indicat eroare, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 18.10.2018, ora 18.53, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DN 17, în afara comunei Păltinoasa, autoutilitara condusă de un bărbat de 57 de ani, din municipiul Fălticeni.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu avea atestat profesional valabil și nu avea asupra sa documentele vehiculului, autoutilitara avea suspendată înmatricularea întrucât avea inspecţia tehnică periodică expirată din 31.08.2011 și avea montat un număr fals de înmatriculare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”, ce va fi soluționat procedural.
Totodată, pentru celelalte abateri la regimul circulației rutiere, conducătorul auto a fost sancționat contravențional.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Eveniment rutier pe DN 29A cercetat de poliţişti

La 18.11.2018, ora 06.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29A, în comuna Adâncata, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.