Home / Actualitate / Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 28.10.2018, în jurul orei 13.00, în timp ce conducea autoturismul cu remorcă pe DJ 178 din comuna Drăgoiești, un bărbat de 29 de ani din județul Sălaj nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi, ocazie cu care, a surprins şi accidentat ușor o localnică de 63 de ani care se afla în spatele remorcii.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 28.10.2018, ora 15.04, în timp ce conducea autoutilitara pe strada Putnei din municipiul Rădăuți, un bărbat de 53 de ani din municipiul Suceava nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul condus în aceeași direcție de un localnic de 42 de ani, care a frânat pentru a efectua un viraj la stânga, intrând în coliziune față-spate cu acesta.
Din accident a rezultat rănirea unei minore de 13 ani din municipiul Rădăuți, pasageră în autoturismul condus regulamentar de bărbatul de 42 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 29.10.2018, în jurul orei 01.20, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 176, din comuna Vatra Moldoviței, un bărbat de 30 de ani din municipiul Rădăuți, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, acroșând frontal un arbore de pe o proprietate privată.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate
imbraminte dama vatflor

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Acțiune pentru combaterea delictelor silvice desfășurată de polițiști

În perioada 06.11.-13.11.2018, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.