Home / Actualitate / Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 08.11.2018, ora 12.00, în timp ce conducea autoturismul pe un drum comunal neclasificat din comuna Todirești, o localnică de 44 de ani, a surprins și accidentat ușor un minor de 6 ani, din aceeași localitate, care se deplasa în calitate de pieton pe marginea drumului public.
După impact, conducătoarea auto a plecat de la faţa locului fără a sesiza poliția. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului, ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.

Suceava

La 08.11.2018, ora 15.11, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul George Enescu din municipiul Suceava, un localnic de 21 de ani, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul din față, condus de un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate, intrând în coliziune față-spate cu acesta.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 41 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Marginea

La 08.11.2018, în jurul orei 15.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, un bărbat de 30 de ani, din comuna Arbore, s-a angajat în depășirea neregulamentară a unei autoutilitare, fără să se asigure corespunzător, ocazie cu care a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 62 de ani, din municipiul Rădăuți. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a celor doi conducători auto și a unei femei de 59 de ani, din municipiul Rădăuți, pasageră în autoturismul care circula regulamentar.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Cornu Luncii

La 08.11.2018, ora 18.40, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209A, în afara comunei Cornu Luncii, un locanic de 20 de ani, a surprins și accidentat mortal un bărbat de 69 de ani, din comuna Baia, care se deplasa pe lângă bicicletă, pe partea stângă a carosabilului, fără să fie echipat cu îmbrăcăminte reflectorizantă, care să-l facă vizibil pe timp de noapte. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Căruțaș accidentat mortal la Baia

Joi, la ora 19.20, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209H din comuna Baia, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.