Foto – Două gospodării din Capu Codrului, cuprinse de un incendiu

Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Brăiești, au intervenit marți în jurul orei 14.00, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Capu Codrului.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la anexele unei proprietăți, focul fiind propagat și la o construcție din gospodăria învecinată, existând pericolul de extindere la vecinătăți. Incendiul a fost lichidat la ora 17:15. Primului proprietar i-au ars adăpostul de animale și depozitul de furaje, corp comun, pe aproximativ 130 mp, un tractor agricol și alte bunuri din gospodărie. S-au degradat obiecte de mobilier, acoperișul și pereții exteriori ai locuinței.

La a doua gospodărie, au ars aproximativ 40 mp dintr-un perete al adăpostului de animale și 10 mp de azbociment de pe acoperișul construcției. S-au degradat 4 ferestre și o ușă (tâmplărie din PVC) de la casa de locuit.

Incendiul a izbucnit din adăpostul de animale al primului prorprietar, cel mai probabil din cauza uniu foc deschis în spații închise. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case de locuit și restul anexelor gospodărești.

Foto

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.