Home / Actualitate / Acțiune pentru combaterea delictelor silvice desfășurată de polițiști

Acțiune pentru combaterea delictelor silvice desfășurată de polițiști

În perioada 26.11.-03.12.2018, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au organizat acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase. Au fost efectuate 45 de controale, fiind constatată o infracțiune și aplicate 258 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 87.560 lei. Polițiștii au confiscat 101,89 m.c. material lemnos, în valoare de 18.412 lei, din care faptic 10,39 m.c. și valoric 91,50 m.c.

Exemplu:
La 29.11.2018, o echipă mixtă formată din polițiști ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiști silvici au efectuat un control la o întreprindere familială cu sediul social în comuna Malini, pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase, ocazie cu care, s-a constatat faptul că firma, a expediat cantitatea de 86,51 m.c. lemn de lucru de esență rășinoase și 1,88 m.c. cherestea fără proveniență legală. În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a întreprinderii familiale, fiind aplicate 4 amenzi în cuantum de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantităţii de 88,39 m.c. lemn de lucru și cherestea de esență rășinoase în valoare de 16.135 lei.

Publicitate
statie-peco-vicovu-de-sus-euro-tehnic

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 17.12.2018, în jurul orei 16.20, în timp ce conducea autoturismul pe strada 22 Decembrie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.