Home / Actualitate / Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 24.12.2018, ora 10.00, în timp ce conducea autoturismul în parcarea unui hypermarket din municipiul Suceava, un tânăr de 22 de ani, din comuna Pătrăuţi, a surprins şi accidentat o localnică de 61 de ani, ce se deplasa în calitate de pieton prin parcare. Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Stulpicani

La 24.12.2018, în jurul orei 11.00, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DC 31, din comuna Stulpicani, din cauza neadaptării vitezei, un localnic de 26 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un arbore de pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Suceava

La 24.12.2018, în jurul orei 12.50, în timp ce conducea autoturismul pe str. Grigore Alexandru Ghica din municipiul Suceava, ajuns în intersecția cu drumul care duce spre localitatea Lipoveni, un bărbat de 76 de ani, din comuna Pătrăuți, a încercat să efectueze o manevră de depășire, moment în care, a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un tânăr de 24 de ani, din municipiul Suceava. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 24 de ani. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Gura Humorului

La 24.12.2018, în jurul orei 14.35, în timp ce conducea autoturismul pe str. Oborului din orașul Gura Humorului, ajuns în intersecția cu str. Ştefan cel Mare, un localnic de 66 de ani, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus pe drumul prioritar de un tânăr de 24 de ani, din județul Neamţ, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unei tinere de 19 ani, din județul Neamţ, pasageră în autoturismul care circula regulamentar. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Horodnic de Sus

La 24.12.2018, în jurul orei 14.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, în afara comunei Horodnic de Sus, un tânăr de 21 de ani, din comuna Sucevița, s-a angajat în depășirea autoturismului condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Marginea, fără să se asigure că poate efectua manevra în condiții de siguranță, carosabilul fiind acoperit cu gheață și zăpadă, ocazie cu care, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat ușor autoturismul depășit, după care, a intrat în coliziune cu cioata unui copac de pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a doi minori de 8 și 13 ani, ambii din comuna Sucevița, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 21 de ani. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Suceava

La 24.12.2018, ora 16.10, în timp ce conducea autoturismul pe str. Parcului din municipiul Suceava, pe fondul neadaptării vitezei la un carosabil umed, o localnică de 48 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 24 de ani din municipiul Suceava, pasageră în autoturism. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Păltinoasa

La 24.12.2018, în jurul orei 17.40, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, din comuna Păltinoasa, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, un bărbat de 39 de ani, din județul Bacău, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și l-a acroşat ușor pe un localnic de 80 de ani, care se deplasa pe marginea dreaptă a părţii carosabile, în aceeaşi direcţie de mers, pe lângă bicicletă. După impact, conducătorul auto nu a oprit la faţa locului. În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, la ora 22.20, conducătorul auto a fost identificat pe raza localităţii Rădăşeni, pe partea dreaptă a DN 2E. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Sf. Gheorghe nu se sărbătoreşte astăzi în Săptămâna Mare, ci în a doua zi de Paşti

Biserica Ortodoxă Română a decis ca slujba dedicată sărbătorii de Sfântul Gheorghe din acest an …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.