Home / Actualitate / Dosare penale la regimul rutier

Dosare penale la regimul rutier

La 10.01.2019, ora 16.46, un echipaj din cadrul Poliției municipiului C-lung Moldovenesc a oprit pentru control pe DC Putna din comuna Pojorâta, autoturismul condus de un bărbat de 40 de ani din comuna Bilca. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Suceava

La 10.01.2019, ora 23.45, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control pe B-dul George Enescu din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 19 ani din oraşul Gura Humorului. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate
Atlantis Gold-901

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

30 de copii cu nevoi speciale din judetele Botosani si Suceava, sunt beneficiarii celei de-a zecea ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor

Asociatia Down Activ Moldova va demara Proiectul „Terapie prin teatru, artă și culoare” susținut prin …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.