Home / Actualitate / Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști

Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști

La 01.02.2019, ora 16.45, o patrulă din cadrul Poliției orașului Solca a oprit pentru control pe DN 2E din comuna Poieni Solca, mopedul înregistrat condus de un localnic de 18 ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Siret

La 01.02.2019, ora 18.30, un echipaj din cadrul Poliției orașului Siret a oprit pentru control pe str. Alexandru cel Bun din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 18 ani din comuna Grănicești, care circula fără a avea în funcțiune luminile de întâlnire. Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere eliberat de autoritățile bulgare și prezentat de conducătorul auto, polițiștii au efectuat verificări, ocazie cu care, au constatat faptul că, seria permisului de conducere nu aparține nici tânărului și nici unei alte persoane. Permisul de conducere a fost ridicat pe bază de dovadă pentru continuarea cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”, ce va fi soluționat procedural.

Cornu Luncii

La 01.02.2019, ora 20.20, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control pe DN 2E din comuna Cornu Luncii, autoutilitara condusă de un bărbat de 46 de ani, din comuna Marginea. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat până în data de 22.02.2019. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.

Rădăuți

La 02.02.2019, ora 02.38, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a oprit pentru control pe str. Calea Bucovinei din localitate, autoturismul condus de un localnic de 34 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost sancționat contravențional. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Foto: Casă de locuit și anexe, mistuite într-un incendiu provocat de un foc de vegetație la Râșca

Un puternic incendiu a cuprins, în această după amiază, o gospodărie din comuna Râșca, compusă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.