Home / Actualitate / Trei șoferi s-au ales cu dosare penale la regimul rutier

Trei șoferi s-au ales cu dosare penale la regimul rutier

La 07.02.2019, ora 12.23, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului a oprit pentru control la ieșirea din orașul Gura Humorului, autoturismul condus de un bărbat de 33 de ani din comuna Cornu Luncii. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, în prezenţa personalului medical i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, ce va fi soluționat procedural.

Satu Mare

La 07.02.2019, ora 18.05, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DC „Cotul de Jos” din comuna Satu Mare, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de un localnic de 21 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul figurează ca fiind radiat din circulație din Lituania începând cu data de 25.10.2017 și nu este înmatriculat definitiv sau provizoriu în România, pentru a putea fi condus pe drumurile publice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

Cornu Luncii

La 07.02.2019, ora 22.30, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control pe DJ 209H din comuna Cornu Luncii, autoturismul condus de un localnic de 57 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

S-a modificat programul de reexaminare pentru șoferii care și-au pierdut dreptul de a conduce

IPJ Suceava anunță că : “Având în vedere modificările și completările recente aduse O.U.G. nr.195/2002 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.