Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Urmărit general căutat de autoritățile române, depistat în PTF Siret

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației au identificat și predat autorităților competente un cetăţean ucrainean, condamnat la  închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

 

Azi dimineață, în jurul orei 00.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, conducând un automarfar cu remorcă,  cetăţeanul ucrainean O. V., în vârstă de 37 de ani.

Cu ocazia formalităților de frontieră, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile române. Pe numele acestuia a fost emis, de către Judecătoria Rădăuți, în luna decembrie 2018, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

Publicitate
Atlantis Gold-901

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Un adăpost de animale a ars în întregime. Focul a fost pus intenționat

Un adăpost de animale a ars în totalitate în noaptea de miercuri spre joi la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.