Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști

La 20.03.2019, în jurul orei 20.20, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control pe DN 17 din comuna Vama, autoutilitara condusă de un localnic de 30 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 20.03.2019, ora 22.10, o patrulă din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia a oprit pentru control pe strada Poligonului din comuna Șcheia, autoturismul condus de un localnic de 21 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Condamnare de 2 ani și 6 luni cu suspendare sub supraveghere pentru fosta șefa a Secției de Oncologie

Fosta șefă a Secției de Oncologie a Spitalului Județean Suceava a fost condamnată joi, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.