Home / Actualitate / Polițiștii au emis sâmbătă două ordine provizorii de protecție împotriva a doi bărbați din Frătăuții Noi și Suceava

Polițiștii au emis sâmbătă două ordine provizorii de protecție împotriva a doi bărbați din Frătăuții Noi și Suceava

Instrumentul legislativ dă posibilitatea intervenției directe a polițistului pentru garantarea siguranței și drepturilor victimei. Și în cursul zilei de ieri polițiștii au adus liniștea în două familii, emițând ordine provizorii de protecție împotriva unor persoane care nu au înțeles să asigure un climat familial civilizat și optim dezvoltării copiilor.

La 13.04.2019, în jurul orei 12.00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați despre faptul că o femeie din comuna Frătăuții Noi, s-a prezentat la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale ca urmare a unei agresiuni săvârșită de către soțul ei. În urma cercetărilor, s-a stabilit că la 10.04.2019, în jurul orei 22.00, în timp ce persoana vătămată se afla împreună cu soțul ei de 66 ani ,din aceeași localitate, în curtea locuinței, între cei doi s-a iscat un conflict spontan, iar bărbatul a lovit-o. Victima a depus plângere scrisă împotriva soțului ei pentru agresiune și a solicitat ordin de protecție. A fost audiat și soțul acesteia care a declarat verbal faptul că a avut în seara de 10.04.2019, un conflict cu soția sa și recunoaște faptul că a lovit-o. S-a emis ordin de protecție.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „violență în familie”.

Tot la 13.04.2019, orele 21.25, polițiștii Secției de Poliție Burdujeni au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat din com. Dumbrăveni, despre faptul că sora sa de 25 de ani, din mun. Suceava, a fost agresată fizic de către soțul ei, de 31 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se aflau în locuința comuna. Din discuțiile purtate cu femeia s-a stabilit faptul că în jurul orei 20.00 aceasta a revenit la domiciliu iar soțul ei s-a trezit și a început să provoace scandal, lovind-o cu palma în zona feței. În urma rezultatului formularului de evaluare a riscului s-a stabilit că în cauză există risc iminent și se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 31 de ani, fapt pentru care a fost emis ordinul de protecție provizoriu pe o perioada de 5 zile (120 ore).
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „violență în familie”.

De la 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la  cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni în anul 2019.

Publicitate

Publicitate

&nbsp

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Mașină ajunsă în șanț după o depășire neregulamentară iar două pasagere au fost accidente

Luni dimineață, în jurul orei 08.20, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.