Home / Actualitate / Un minor de 17 ani aflat băut la volanul unei autoutilitare, urmărit în trafic de polițiști la Sucevița

Un minor de 17 ani aflat băut la volanul unei autoutilitare, urmărit în trafic de polițiști la Sucevița

Vineri 18 aprilie a.c., ora 23.38, în timp ce acționa pe str. Speranței din comuna Sucevița, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a efectuat semnalul regulamentar de oprire unei autoutilitare însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea cu viteză mărită, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acesteia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune, vehiculul fiind blocat după circa 300 de metri.  La volanul mașinii, polițiștii l-au identificat pe un minor de 17 ani, localnic, care a declarat faptul că, vehiculul i-a fost încredințat de un bărbat de 35 de ani, din aceeași localitate, pasager în autoutilitară.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 17 ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar bărbatul de 35 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Comuna Ipotești, fără primar

Pentru că a pierdut mandatul, funcția de primar va fi preluată de viceprimarul comunei Ipotești, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.