Home / Actualitate / Urmărire pe străzile din Vicovu de Sus. Un localnic fără permis, oprit de polițiști după o urmărire de aproximativ 500 metri

Urmărire pe străzile din Vicovu de Sus. Un localnic fără permis, oprit de polițiști după o urmărire de aproximativ 500 metri

La 20.04.2019, în jurul orei 19.00, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe strada Aron Pumnul din localitate, după o urmărire de aproximativ 500 metri, un autoturism, ocazie cu care, la volanul mașinii nu se afla nici o persoană, cei doi tineri din interior fiind pe scaunele pasagerilor. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un localnic de 22 de ani, care a recunoscut fapta, pasagerul din vehicul, un tânăr de 21 de ani din aceeași localitate fiind proprietarul mașinii. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 22 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 22 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar tânărul de 21 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate

&nbsp

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Adolescent accidentat pe trecere de pietoni

Potrivit IPJ Suceava, marți, ora 08.42, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ana Ipătescu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.