Home / Actualitate / Casă în flăcări de la un aragaz cu butelie, la Merești

Casă în flăcări de la un aragaz cu butelie, la Merești

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit vineri, în jurul orei 17, cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, cu o ambulanță B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în satul Merești, comuna Vulturești. Incendiul a fost anunțat la ora 16:46.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei și bunuri materiale din interior, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la o anexă gospodărească.

Potrivit ISU Suceava, flăcările au distrus acoperișul casei pe o suprafață de 100 mp, obiecte de mobilier, materiale textile, aparate electronice și electrocasnice, elemente de tâmplărie din PVC și altele. S-au degradat pereții locuinței.

Pe timpul incendiului, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unui tânăr în vârstă de 19 ani, care a suferit arsuri minore la nivelul feței. Acesta a fost transportat ulterior la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Fălticeni, pentru tratament de specialitate.

În urma cercetărilor pompierilor a reieșit că, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la aparatul de gătit (aragaz cu butelie), pe fondul unor scăpări de gaze combustibile.

Focul a fost lichidat la ora 18:45, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, un adăpost de animale și bunuri materiale din gospodărie.

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Concursul cercului de elevi „Cu viaţa mea apăr viaţa”- etapa judeţeană

La Sala de Sport a C.S.M. Suceava, sâmbătă, 18 mai, a aput loc etapa judeţeană …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.