Home / Actualitate / Foto-video: Hristos a Înviat! Sute de credincioşi au luat Lumină în bisericile din comuna Fîntînele

Foto-video: Hristos a Înviat! Sute de credincioşi au luat Lumină în bisericile din comuna Fîntînele

Slujba de Înviere este cel mai important eveniment din calendarul ortodox și marchează Învierea lui Iisus Hristos. În toate colţurile ţării, milioane de credincioși au participat noaptea trecută la Slujba de Înviere, oficiată la toate bisericile din România, iar la miezul nopţii au spus într-un singur glas „Hristos A Înviat!”. Apoi, preoţii au împărţit Lumina Sfântă venită mai devreme de la Ierusalim, iar românii au aprins candele şi lumnânări, pentru a duce acasă taina Învierii.

Lumina Sfântă de la Sfântul Mormânt a fost adusă cu o aeronavă sâmbătă seara, în jurul orei 20.45, pe Aeroportul Suceava şi a fost întâmpinată de sute de credincioşi şi preoţi de la mănăstiri şi parohii din judeţul Suceava, precum şi din alte judeţe ale Moldovei, dar şi din Ucraina de la Cernăuţi. La sosirea pe Aeroportul din Suceava, IPS Pimen Suceveanul a preluat Lumina Sfântă care, la rândul său, a împărţit-o preoţilor prezenţi în număr mare la acest ritual.

Lumina Sfântă de la Ierusalim, a ajuns și în bisericile din comunitatea de creștini ortodocși din satele Banești, Fîntînele, Stamate și Cotu Dobei. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.

Indiferent de biserica în care te aflii, momentul cel mai așteptat de credincioși este acela în care preotul, după ce aprinde lumanarea iese în fața Sfântului Altar zicând: Venți de luați lumină!

Rând pe rând, credincioșii, aprind făcliile lor din cea a preotului, apoi unii de la alții, încăt, după cateva minute, o mare de lumină inundă întreaga biserică, risipind întunericul. La acest îndemn, toți credincioșii iau lumina de la preot și ies afara în fața bisericii, unde este asezată o masă pe care stau : Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și două sfeșnice cu lumânări aprinse.

An de an, Slujba de Înviere oficiată de preotul paroh Ilie Marțineac, în biserica din Cotu Dobei începe în jurul orei 22:00, deoarece în jurul orei 00:10 preotul avea să oficieze Slujba de Înviere la biserica din satul Bănești.

Slujba de Înviere oficiată de preotul paroh Cătălin Serediuc a început la biserica din satul Fîntînele, în jurul orei 23:50, pe când la biserica din satul Stamate Slujba de Înviere oficiată de preotul Mihai Leuca, a început în jurul orei 01:00

Paşte vine din ebraicul pesah – trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgaduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbatoarea Învierii Domnului.

Prin urmare, Învierea Domnului, pe care o retrăim în fiecare an ca eveniment unic, a fost asociată întotdeauna cu lumina. De aceea, Paștele este sărbatoarea luminii, iar în perioada ce urmează, până la Înalțare, se vorbește tot mai mult despre lumina necreată ce izvorăște din mormântul lui Hristos. La finalul liturghiei, este obiceiul ca, în această noapte, să se sfințească pâinea numită paști, astfel preoții sfințesc coșurile pline cu bucate tradiționale pregătite special pentru acest moment, coșuri umplute cu ouă roșii, pască cu brânză, cozonaci cu nucă, vin, care după sfințire va fi folosită la mesele importante de peste an.

Foto

Video

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Concursul cercului de elevi „Cu viaţa mea apăr viaţa”- etapa judeţeană

La Sala de Sport a C.S.M. Suceava, sâmbătă, 18 mai, a aput loc etapa judeţeană …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.