Home / Actualitate / Dosare penale pentru permis auto fals și conducere sub influiența alcoolului

Dosare penale pentru permis auto fals și conducere sub influiența alcoolului

Polițiștii suceveni întocmesc aproape zilnic dosare penale pentru încălcarea normelor rutiere. Nu a făcut excepție nici ziua de duminică. La ora 09.00, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești a oprit pentru control pe DJ 208A din comuna Udeşti, autoturismul condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Bosanci, care a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile din Ucraina.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la valabilitatea permisului de conducere emis de autorităţile ucrainene, polițiștii au procedat la reţinerea documentului pe bază de dovadă. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere eliberat de autoritățile române pentru nici o categorie auto, în consecință s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „uz de fals”, ce va fi soluționat procedural, informează IPJ Suceava.

Totodată, la ora 10.44, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DN 2 din comuna Pătrăuţi, autoturismul condus de un localnic de 50 de ani. Fiindcă acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiindu-i întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

 
Dezmembrari Tudor si Bogdan

Publicitate

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Concursul cercului de elevi „Cu viaţa mea apăr viaţa”- etapa judeţeană

La Sala de Sport a C.S.M. Suceava, sâmbătă, 18 mai, a aput loc etapa judeţeană …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.