Home / Actualitate / Pietoni accidentați în timp ce traversau strada

Pietoni accidentați în timp ce traversau strada

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată miercuri, ora 13.45, despre faptul că, la o unitate medicală din localitate a fost adusă o localnică de 48 de ani, victima unui accident de circulație.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 08.05.2019, în jurul orei 13.00, în timp ce conducea autoturismul pe banda a doua de mers a străzii Calea Burdujeni din municipiul Suceava, un bărbat de 38 de ani din municipiul C-lung Moldovenesc a surprins și accidentat pe localnica de 48 de ani angajată în mod regulamentar în traversarea străzii, după care, a transportat-o la spital.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal. 

Tot miercuri, în jurul orei 18.40, în timp ce conducea autoturismul pe banda a doua de mers a străzii Calea Unirii din municipiul Suceava, un bărbat de 52 de ani din județul Botoșani, a surprins și accidentat ușor un bărbat de 58 de ani și o femeie de 56 de ani, ambii din municipiul Suceava, angajați în traversarea regulamentară a străzii pe marcajul pietonal. Șoferul și cele 2 victime au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, bărbatului de 52 de ani din județul Botoșani i s-au recoltat și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

În jurul orei 22.51, în timp ce conducea autoturismul pe strada Drumul Nou din orașul Vicovu de Sus, un localnic de 27 de ani a surprins și accidentat ușor un bărbat de 51 de ani din aceeași localitate, angajat în traversarea neregulamentară a străzii, prin loc nepermis și fără să se asigure.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate
edyand

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Adolescent accidentat pe trecere de pietoni

Potrivit IPJ Suceava, marți, ora 08.42, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ana Ipătescu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.