Home / Actualitate / Accidente rutiere cercetate de polițiști

Accidente rutiere cercetate de polițiști

La data de 10.05.2019, în jurul orei 18.20, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 176 din comuna Frumosu, din cauza faptului că nu a păstrat o distanță corespunzătoare, un bărbat de 66 de ani din comuna Vatra Moldoviței, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus în fața sa de un localnic de 39 de ani. În urma impactului, conducătorul auto care circula regulamentar a suferit leziuni minore, fiind transportat cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără însă să necesite internarea. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Călugăreni

La 11.05.2019, ora 11.10, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 29A, înainte de intrarea în satul Călugăreni, un tânăr de 21 de ani din municipiul Suceava, nu a adaptat viteza de deplasare, a derapat și a părăsit partea carosabilă. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a pasagerei din autoturism, o femeie de 42 de ani din comuna Zvoriștea. Victimele au fost transportate cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Hănţeşti

La 11.05.2019, ora 11.42, în timp ce conducea tractorul cu remorcă înregistrat pe DJ 208D din direcţia Hănţeşti spre localitatea Adâncata, un bărbat de 50 de ani din comuna Adâncata, l-a accidentat pe un minor de 11 ani, care se afla în remorcă și care a căzut din aceasta. Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Mălini

La 11.05.2019, în jurul orei 20.05, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209B din comuna Mălini, o femeie de 34 de ani din municipiul Fălticeni, a acroșat și accidentat ușor o minoră de 9 ani, localnică, angajată în traversarea drumului, pe bicicletă, fără să se asigure. Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Adolescent accidentat pe trecere de pietoni

Potrivit IPJ Suceava, marți, ora 08.42, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ana Ipătescu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.