Home / Actualitate / Lemn transportat ilegal

Lemn transportat ilegal

Două cazuri de material lemnos transportat ilegal au fost prezentate de polițiștii suceveni. Astfel miercuri, ora 14:57, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au oprit pentru control, pe drumul comunal Costișa din comuna Frătăuții Noi,  autoutilitara condusă de un tânăr de 18 ani, din comuna Bilca, care transporta material lemnos fără a deține aviz de însoțire. Având în vedere cele constatate, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici care au inventariat materialul lenmos, rezultând cantitatea de 1,5 m.c. lemn de foc, de esență fag, în valoare de 240 lei.

Șoferul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.

Tot miercuri, ora 16.30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea au oprit pentru control, pe DN 17A din comuna Marginea, autoutilitara condusă de un bărbat de 39 de ani, din comuna Bilca, administrator al unei societăți comerciale cu sediul în comuna Bilca, care transporta material lemnos și care a prezentat pentru control două avize de însoțire primare. Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos înscrisă într-unul dintre avize, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici care au inventariat materialul lemnos, rezultând cantitatea de 22,67 m.c. lemn rășinoase, cu un plus de 3 m.c. față de cantitatea înscrisă în aviz.

S-a dispus sancționarea contravențională a societății comerciale pentru încălcarea Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Concursul cercului de elevi „Cu viaţa mea apăr viaţa”- etapa judeţeană

La Sala de Sport a C.S.M. Suceava, sâmbătă, 18 mai, a aput loc etapa judeţeană …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.