Seminar privind dezvoltarea simțului civic, la USV

Disciplina, comportamentul, spiritul civic în cazul necesității acordării primului ajutor, modul în care apărăm o persoană aflată în pericol sau pe noi înșine ne caracterizează ca oameni, într-o societate aflată în continuă transformare. În acest context, studenți din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, reuniți în Grupurile de inițiativă studențească Administrație Publică și Poliție Locală, organizează un seminar cu tema Promovarea culturii spiritului de disciplină comportamentală, de autoapărare și prim-ajutor în situații de urgență, cu dezvoltarea simțului civic. În cadrul evenimentului, ce a avut loc miercuri, s-au desfășurat 3 sesiuni de instruire în cultura spiritului de disciplină comportamentală, de autoapărare și acordare a primului-ajutor, susținute de personal competent în domeniile amintite. Seminarul a fost completat de activități aplicative, pe tema acordării de prim-ajutor și a cunoașterii unui set minim de tehnici de disciplină comportamentală și de autoapărare, pentru asigurarea pregătirii/formării adecvate a participanților.

Acțiunea cu caracter practic va avea loc în campusul USV, miercuri, 22 mai 2019, prilej cu care se va organiza o competiție studențească cu premii pentru aplicarea cunoștințelor teoretice dobândite la seminar.

 

Acțiunile prezentate sunt organizate cu prilejul implementării proiectului DEZVOLTĂM IDEI NOI PENTRU VOI ȘI PENTRU NOI – DIVON  – în valoare de 20.000 lei, finanțat de către Casa de Cultură a Studenților Suceava și cofinanțat de către un colectiv de cadre didactice ale Facultății de Drept și Științe Administrative, precum și de către Asociația LUMEN. Pentru obținerea finanțării și pentru implementarea proiectului, studenții au fost și sunt consiliați de către un colectiv de universitari, membri ai Centrului de Formare și Cercetare în Administrația Publică – CEFCAP din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Proiectul a fost declarat ca fiind eligibil pentru finanțare în Competiția de proiecte studențești – Ediția 2019.

 

 

Aceste acțiuni sunt organizate cu scopul pregătirii studenților pentru viață și pentru un viitor profesional de succes.

Publicitate

Publicitate
edyand

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.