Accidente rutiere cercetate de polițiști

La 18.05.2019, ora 03.20, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 17B din comuna Dorna Arini, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, un tânăr de 19 ani din comuna Cârlibaba a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în gardul curții unui imobil. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto și vătămarea ușoară a unui bărbat de 27 de ani tot din comuna Cârlibaba, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 18.05.2019, în jurul orei 02.46, autoturismul implicat în accident a fost condus de un minor de 17 ani din aceeași localitate, de pe raza comunei Iacobeni până în stația de alimentare cu carburant de pe str. Argestru din municipiul Vatra Dornei, după care, acesta i l-a încredințat tânărului de 19 ani, care l-a condus până în momentul producerii accidentului.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru minorul de 17 ani și de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 19 ani căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 19 ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, iar minorul de 17 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența băuturilor alcoolice”, ce va fi soluționat procedural.

Gura Humorului

La 18.05.2019, în jurul orei 09.20, în timp ce conducea autoturismul pe str. Voroneţ din orașul Gura Humorului, un localnic de 24 de ani nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, ocazie cu care a derapat şi a intrat în coliziune laterală cu atelajului hipo condus regulamentar de un bărbat de 43 de ani din aceeași localitate, după care, a fost proiectat în afara părţii carosabile și a lovit gardul și podeţul unui imobil. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care a fost transportat cu un autovehicul privat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea. Cei doi conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Hoț trimis 3 ani și 8 luni la pușcărie

Poliția Municipiului Rădăuți a primit spre executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.