Home / Actualitate / Victima s-a ales cu dosar penal

Victima s-a ales cu dosar penal

Unui tânăr agresat  i s-a întocmit dosar penal după ce a comis involuntar mai multe infracțiuni. Totul s-a întâmplat duminică, în jurul orei 15.37, când Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată despre faptul că, un bărbat de 27 de ani din comuna Brodina, a fost victima unei agresiuni. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce se deplasa pe un moped pe DJ 209G din comuna  Brodina, victima a fost lovită de o persoană necunoscută care a coborât dintr-un autoturism.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că mopedul nu este înregistrat sau înmatriculat, iar bărbatul de 27 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” și „lovire sau alte violențe”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

Publicitate
statie-peco-vicovu-de-sus-euro-tehnic

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Procesiune de Sânziene, hramul Sucevei

Ruprea de nori de azi-noapte nu a împiedicat buna-desfășurare a hramului Sucevei. Ca în fiecare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.