Home / Actualitate / Amenzi și zeci de metri cubi de lemn confiscate de polițiști

Amenzi și zeci de metri cubi de lemn confiscate de polițiști

Serviciul de Investigarea Criminalității Economice Suceava în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava a organizat în perioada 21.05.-22.05.,  o acțiune punctuală de verificare a respectării legislației în domeniul silvic de către o societate comercială din comuna Cornu Luncii, ocazie cu care, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale la Legea nr.171/2010 în valoare de 5.000 lei și a fost confiscată valoric cantitatea de 14,73 m.c. cherestea de esență rășinoase, în valoare de 9.412 lei, identificată în plus în depozitul firmei.

Pe de altă parte, joi, în jurul orei 21.30, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe strada Victoriei din localitate, autoutilitara condusă de un bărbat de 35 de ani, din comuna Brodina care transporta material lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 1,116 m.c. cherestea și 0,66 m.c. lemn de foc de esență rășinoase, informează IPJ Suceava.

Șoferul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 785 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.

Tot joi, la ora 08.30, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe un drum neclasificat din comuna Putna, autoutilitara condusă de un bărbat de 44 de ani, din comuna Bilca care transporta material lemnos. Întrucât existau neconcordanțe cu privire la specia, lungimile și diametrele materialului lemnos transportat și cel menționat în avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 12,45 m.c. lemn rotund pentru cherestea de esență rășinoase din special molid, cu 2,45 m.c. mai mult decât cea din documente, care însă era menționată ca fiind din specia brad.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 6.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 4.380 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.

La ora 14.15, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A din comuna Marginea, autoutilitara condusă de un bărbat de 45 de ani din comuna Sucevița care transporta material lemnos. Întrucât existau suspiciuni cu privire la faptul că, avizul prezentat a fost folosit pentru transporturi multiple de material lemnos, polițiștii au efectuat cercetări, stabilind faptul că, în cursul zilei de 23.05.2019, în intervalul orar 06.40-14.10, bărbatul a efectuat 2 transporturi de material lemnos pe DN 17A din comuna Marginea și Sucevița.

Astfel, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, bărbatul transporta  ilegal cantitatea de 4,3 m.c. lemn de foc de esență foioase.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 740 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.

Publicitate

Publicitate
edyand

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Procesiune de Sânziene, hramul Sucevei

Ruprea de nori de azi-noapte nu a împiedicat buna-desfășurare a hramului Sucevei. Ca în fiecare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.