Home / Actualitate / Foto: Școala Dumbrăveni reprezentată cu cinste în Turcia, în cadrul parteneriatului internațional „Hand to Hand – Together in Europe”.

Foto: Școala Dumbrăveni reprezentată cu cinste în Turcia, în cadrul parteneriatului internațional „Hand to Hand – Together in Europe”.

Recompensat recent cu titlul de „Școală Europeană”, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni se află la a treia experiență în materie de proiecte Erasmus+, îndeplinind rolul de școală coordonatoare în cadrul parteneriatului de schimb interșcolar „Hand to Hand – Together in Europe” (număr de referință 2018-1-RO01-KA229-049337). Acest proiect european pentru susținerea schimbului de bune practici se derulează pe o durată de doi ani și se adresează elevilor cu vârste între 12 și 15 ani. Parteneriatul își propune promovarea valorii sociale și educaționale a patrimoniului cultural european, având ca priorități secundare incluziunea socială și dobândirea de abilități și competențe în diverse domenii.

În perioada 13 – 17 mai 2019, elevi și profesori din cele cinci țări partenere, România, Italia, Letonia, Turcia şi Portugalia, s-au reunit în cadrul celui de-al doilea schimb de grupuri de elevi pe termen scurt al proiectului, organizat de școala Şehit Ali Aksoy Ortaokulu din Akhisar (Turcia). Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni a fost reprezentat de d-nele profesoare Niculina Pintilii (coordonatoarea proiectului), Simona Rica Șorodoc, Popovici Andreea și Ionela Rodinciuc, precum și de către elevii Cornelia Macovei, Andrei Denis Rotaru, Bodgan Chiriac, Bianca Mădălina Isăcescu, Camelia Rață, Bianca Gabriela Grădinaru, Daniel Vatamanu și Fabio Adrian Zamă. Această activitate transnațională a fost dedicată clubului „Patrimoniul artistic”, având ca temă familiarizarea cu meșteșugurile tradiționale, folclorul, evenimentele culturale și bucătăria națională din țările partenere.

Participanții au fost întâmpinați cu multă căldură de către echipa turcă, iar elevii au avut posibilitatea să facă cunoștință într-un mod inedit, prin intermediul jocului de cunoaștere „Pânza prieteniei”. Interacțiunile dintre elevii din țările partenere au fost încurajate pe tot parcursul mobilității, ei fiind implicați în jocuri sportive și participând la ateliere de lucru transnaționale în cadrul cărora au exersat meșteșugul țesutului la război și tehnica ebru de pictură pe apă.

Fiecare echipă națională a prezentat activitățile derulate până în acel moment la nivel de școală în cadrul clubului „Patrimoniul artistic”, precum și trei materiale informative cu teme diverse. În cadrul prezentării despre folclor, elevii români au vorbit despre tradiții, obiceiuri și ritualuri asociate cu botezul și cu sărbătorile de Anul Nou, Paște și Rusalii. Echipa română a stârnit interesul participanţilor prin prezentarea rețetelor pentru ciorbă bănățeană, bulz ardelenesc, cârnați de Pleșcoi, plachie dobrogeană, plăcinte moldovenești și sarmale. Prezentarea despre evenimente culturale a contribuit la promovarea turistică a regiunii Bucovina, elevii referindu-se la Târgul Meșterilor Populari de la Muzeul Satului Bucovinean din Suceava, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti, Festivalul Internațional „Obiceiuri de Iarnă” de la Suceava, Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” de la Cetatea de Scaun din Suceava și Ziua Universală a Iei.

Activitățile cele mai pline de viață și culoare au fost însă recreerea unui ritual ancestral sub forma unei scenete, elevii români prezentând obiceiuri de la o nuntă tradițională îmbrăcați în costume populare și acompaniați de hore moldovenești, precum și un atelier de gătit ce a devenit un adevărat periplu culinar, în cadrul căruia fiecare echipă națională a gătit o rețetă tradițională. Elevii români au pregătit papanași cu brânză de vaci și dulceață de afine, care au fost savurați și apreciați de către toți participanții.

Excursiile educaționale organizate de școala gazdă din Akhisar au oferit atât elevilor cât și profesorilor oportunitatea de a face o incursiune în istoria antică și de a cunoaște cultura și stilul de viață din Turcia. Astfel, participanții au vizitat ruinele orașelor antice Hierapolis, Laodikeia și Efes, cel din urmă impresionând prin grandoare și starea de conservare și fiind inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Elevii și profesorii au avut de asemenea șansa de a se reculege la Casa Fecioarei Maria de lângă Efes, la ruinile bisericilor antice din Thyateira (Akhisar) și Sf. Apostol și Evanghelist Ioan din Selçuk, precum și de a se bucura de apa termală calcaroasă de la Pamukkale, o adevărată minune a naturii care se află pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

A doua vizită de schimb pe termen scurt cu elevii, din cadrul proiectului „Hand to Hand – Together in Europe”,  a contribuit la familiarizarea tuturor participanților cu valori ale patrimoniului artistic, folcloric și cultural din cele cinci țări partenere, la dezvoltarea abilităților de comunicare în limba engleză și de lucru în echipă, la schimbul de bune practici între școli, la formarea unei atitudini de toleranță și respect reciproc și la legarea unor strânse prietenii.

A consemnat prof. Ionela Rodinciuc

Foto

Publicitate

Publicitate

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Maratonul Cetăți Suceava- 21 septembrie 2019

Este un eveniment caritabil sportiv, din ramura alergare, menit să sprijine proiectul Organizației Salvați Copiii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.