Home / Actualitate / Procesiune de Sânziene, hramul Sucevei

Procesiune de Sânziene, hramul Sucevei

Ruprea de nori de azi-noapte nu a împiedicat buna-desfășurare a hramului Sucevei. Ca în fiecare an, sărbătoarea Sânzienelor este una impresionantă, reunind mii de credincioși din țară dar și de peste hotare (Republica Moldova, Ucraina etc.). Luni dimineața, în ziua marei sărbători, la primele ore ale dimineții s-a săvârșit Sf. Maslu, Aghiasma, Acatistul Sf. Ioan Botezătorul, urmat de Acatistul Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, apoi a urmat Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți în frunte cu mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt PreaSfințitul Teofan, și cu arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen.

La marea sărbătoare a Sânzienelor au mai participat stareţe şi stareţi de mănăstiri din Bucovina, protopopi, preoţi, călugări, călugăriţe. Aproape de ora 12:00, racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a fost scoasă din baldachinul amenajat în curtea mănăstirii și purtată pe braţe de mai mulți bărbați, unii dintre ei preoţi, călugări, prin municipiul Suceava, după cum este obiceiul străvechi de Sânziene, la Suceava. Corul de copii al Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava a mers în fruntea precesiunii, urmat de copii și tineri care duceau icoane, prima fiind Icoana Sf. Ioan ce Nou, prapuri (steaguri bisericești), apoi soborul de ierarhi, preoți, racla și miile de credincioși purtând în mâni buchete cu flori de sânziene. Mulți copii, tineri, dar și adulți au purtat în această zi de sărbătoare frumoase costume populare.

Soborul de preoţi şi pelerinii care au însoţit racla s-au oprit la bisericile aflate pe traseu (Biserica Sf. Înviere, Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuţi, Biserica Sf. Dumitru, Biserica Sf. Nicolae, Catedrala Naşterea Domnului – de pe Mărăşeşti, Biserica Naşterea Maicii Domnului – de la Tribunal), unde alte câteva mii de credincioși așteptau cu emoție să se închine, să fie stropiți cu agheasmă de preoți și să se alăture pelerinilor, pentru a continua procesiunea.

La final, racla a fost readusă la mănăstirea suceveană, unde este așezată tot sub baldachin, până spre seară, pentru ca toți credincioșii să poată să se închine, după care, preoții citesc Acatistul Sfântului Ioan cel Nou și racla este dusă în biserică.

Publicitate
Atlantis Gold-901

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Patru dosare penale pentru alcool, și unul pentru un puști de 15 ani, pentru conducere fără permis

În ziua de duminică, polițiștii au întocmit actele necesare pentru 5 dosare penale. Astfel, la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.