Home / Actualitate / Ciocniri între mașini urmate de dosare penale

Ciocniri între mașini urmate de dosare penale

Două accidente provocate marți, ce păreau a fi minore s-au soldat cu dosare penale. Primul a avut loc la ora 08:30. Potrivit IPJ Suceava, în timp ce conducea autoturismul la intersecția D.J. 208 H cu strada Amurgului, în afara comunei Baia, un localnic de 20 de ani s-a angajat în depășirea autoturismului condus de o femeie de 29 de ani, din localitate, care a semnalizat efectuarea virajului la stânga pentru a intra pe strada Amurgului, intrând în coliziune cu acesta. Inițial, evenimentul rutier a fost soluționat ca tamponare, conducătorul auto fiind sancționat contravențional, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 60 zile pentru efectuarea depășirii neregulamentare. Ulterior, însă, conducătoarea auto a acuzat dureri și s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Al doilea a avut loc în jurul orei 10. În timp ce conducea autoturismul pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Vicovu de Sus, un localnic de 74 de ani a efectuat manevra virajului la stânga, pentru a intra pe strada Obcini, neacordând prioritate autoturismului condus în mod regulamentar de o femeie de 36 de ani din oraşul Vicovu de Sus,  a intrat în coliziune cu acesta, după care a fost proiectat pe partea stângă a sensului de mers, în afara părţii carosabile.

Șoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 74 de ani și a unei femei de 68 de ani din oraşul Vicovu de Sus, pasager în autoturismul condus de acesta.

În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale ce vor fi soluționate procedural.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Patru dosare penale pentru alcool, și unul pentru un puști de 15 ani, pentru conducere fără permis

În ziua de duminică, polițiștii au întocmit actele necesare pentru 5 dosare penale. Astfel, la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.