Home / Actualitate / Dosare penale pentru încălcări la regimul rutier

Dosare penale pentru încălcări la regimul rutier

Un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit luni, la ora 00.30, pentru control pe strada Mihai Eminescu din localitate, autoturismul condus de un localnic de 29 de ani în care se afla ca pasageră proprietara vehiculului, o femeie de 29 de ani din aceeași localitate. La verificările în baza de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul deține permis de conducere pentru nicio categorie auto. În aceste condiții s-a întocmit dosar penal, bărbatul de 29 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar femeia de 29 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”.

Tot  luni, la ora 20.20, o patrulă din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata a oprit pentru control pe DJ 208D din comuna Mitocu Dragomirnei, autoturismul condus de un localnic de 44 de ani. Fiindcă mirosea a alcool, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Publicitate
statie-peco-vicovu-de-sus-euro-tehnic

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Tineri bănuiți de comietrea unei tâlhării, reținuți de polițiști

În urma continuării cercetărilor în cauza din 04.11.2019, când în jurul orei 23.15, persoane necunoscute …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.