Home / Actualitate / Razii ale polițiștilor prin cluburi, discoteci, terase, săli de jocuri

Razii ale polițiștilor prin cluburi, discoteci, terase, săli de jocuri

IPJ Suceava ne înștiinţează ca, în noaptea de 13/14.07.2019, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc și a comunelor arondate, s-a organizat o acţiune pentru prevenirea faptelor cu violență în zona adiacentă cluburilor, discotecilor și a sălilor de jocuri, dar și pe linie  rutieră. Astfel, au fost legitimate 70 de persoane, s-a dispus controlul a 2 bagaje și a 62 de autovehicule. Au fost efectuate 42 de testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate 10 sancțiuni, din care 9 pentru abateri săvârșite la regimul rutier și a fost reținut un permis de conducere.

Totodată, în perioada 11.07.2019 – 13.07.2019, Poliția Municipiului Suceava a desfășurat o acțiune pe raza de competență, pe linia asigurării ordinii și liniștii publice în zona parcurilor, spațiilor de joacă pentru copii, teraselor, precum și pe linia prevenirii faptelor cu violență comise în proximitatea acestora. Au fost legitimate 476 de persoane, un număr de 25 de agenți de pază fiind verificați. Polițiștii au controlat 37 de bagaje și 14 autovehicule și au verificat 58 de obiective, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5970 lei.

Publicitate

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Controale prin baruri pentru prevenirea faptelor comise cu violență

Serviciul Investigații Criminale Suceava din cadrul I.P.J. Suceava a organizat în intervalul 06/07.12.2019, o acțiune …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.