Peretele stâng al unui microbuz căptușit cu țigări, depistat în vama Siret

În această dimineață, în jurul orei 06.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul ucrainean T.H., în vârstă de 42 de ani, conducând un microbuz marca Opel Vivaro, cu număr de înmatriculare specific Ucrainei. Fiindcă existau suspiciuni că ar transporta țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, persoanei și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în peretele lateral stâng al microbuzului, cantitatea de 450 pachete cu ţigăride provenienţă ucraineană.

Ţigările, în valoare totală de 675 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

De asemenea, s-a instituit măsura de interzicere a intrării în România, împotriva cetățeanului ucrainean, pe o perioada de 5 ani.

Publicitate

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Pompierii au intervenit la 17 incendii de vegetație extinse, într-o săptămână

În perioada 8-14 aprilie, pompierii militari suceveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.