Home / Divertisment / Astăzi începe Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava. Parada făcliilor: ora 20.30

Astăzi începe Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava. Parada făcliilor: ora 20.30

Astăzi, începând cu ora 20.30, are loc Parada cu făclii a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava, care deschide programul celor patru zile de evenimente organizate de Muzeul Bucovinei. Traseul paradei este Obcini – George Enescu – Primărie – Ana Ipătescu – Cetate. În paralel cu parada medievală, la Cetatea de Scaun Suceava are loc, între 20.30 și 22.00, un concert al trupei Bucovina.

Festivalul de Artă Medievală Ştefan cel Mare, organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei și Primăria Municipiului Suceava, ajuns la cea de-a treisprezecea ediţie, le oferă participanților posibilitatea de a intra în contact cu atmosfera medievală, prin intermediul numeroaselor evenimente din program, desfășurate la Cetatea de Scaun şi Muzeul Satului Bucovinean între 15 -18 august.

În aceste două locații te vor întâmpina peste 500 de cavaleri, domniţe, păpuşari din țară și din Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina, Republica Moldova cu: dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte,teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animații medievale (painting facial), baloane de săpun uriașe.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Turism gastronomic

Doritorii de a descoperi tradiția românească prin intermediul papipelor gustative pot opta pentru turismul gastronomic. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.