Regia Națională a Pădurilor Romsilva, a transmis un comunicat de presă în care se arată că o expertiză tehnică independentă a infirmat acuzațiile lansate de Green Peace România privind lucrările la Ocolul Silvic Vama.
Vă prezentăm conținutul comunicatului de presă:
Acuzațiile lansate în lunile iunie și august de o organizație de mediu referitoare la lucrări efectuate într-o parcelă de pe raza Ocolului Silvic Vama din cadrul Direcției Silvice Suceava sunt infirmate de o expertiză tehnică extrajudiciară, realizată de către un expert tehnic independent.
Din analiza amenajamentului silvic, precum și în urma verificărilor și a măsurătorilor din teren, a rezultat că lucrările efectuate în u.a. 44A, U.P. I Deia de pe raza Ocolului Silvic Vama respectă prevederile amenajamentului silvic și ale legislației în vigoare, nefiind o tăiere ilegală.
Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară poate fi consultat de publicul interesat la sediul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, pentru clarificarea tuturor aspectelor semnalate de organizația de mediu.
În urma constituirii partizii 895, în anul 2016 s-au efectuat lucrări legale de exploatare a masei lemnoase din u.a. 44A, U.P. I Deia, iar în primăvara anului 2018 s-au efectuat lucrări de împăduriri, în completarea regenerării naturale, urmărindu-se realizarea unei compoziții diversificate, stabilă la fenomenele climatice nefavorabile. În cadrul acestor lucrări de împăduriri s-au utilizat 4.500 puieți forestieri, iar în primăvara acestui an regenerările au fost parcurse cu lucrări de întreținere și îngrijire. Conform rezultatului controlului anual al regenerărilor, reușita acestora este de 87%.
Reamintim că o organizație de mediu a lansat la sfârșitul lunii iunie o serie de acuzații în spațiul public referitoare la lucrările din cadrul Ocolului Silvic Vama, în parcela 53A. În urma acestor acuzații, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe MIHĂILESCU, a invitat organizația de mediu la o verificare comună, în teren, a aspectelor semnalate.
Acțiunea comună a avut loc în 6 august a.c., conform unui program prestabilit și agreat de ambele părți, la Ocolul Silvic Vama, fiind verificată zona prezentată în spațiul public de organizația de mediu, respectiv parcela 53A, unde ar fi fost descoperite presupuse tăieri ilegale. La acțiunea respectivă au participat directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, reprezentanți ai organizației de mediu, precum și reprezentanți ai autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și ai autorităților locale.
În urma verificării comune în teren, acuzațiile prezentate în spațiul public referitoare la parcela 53A nu s-au confirmat, dar organizația de mediu a prezentat, în timpul întâlnirii, noi sesizări privind presupuse tăieri ilegale în alte parcele de pe raza Ocolului Silvic Vama, printre care parcela 44A.
Conducerea executivă a promis în cadrul acțiunii comune din 6 august că va verifica noile acuzații, prin intermediul unei expertize independente, realizată de un expert autorizat.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este o instituție deschisă dialogului cu organizațiile de mediu și promovează transparența, comunicând toate informațiile publice persoanelor interesate de administrarea pădurilor proprietatea publică a statului.
Pentru o informare corectă a opiniei publice, facem un apel la organizațiile de mediu și la jurnaliști să solicite informații Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva înainte de a lansa în spațiul public acuzații referitoare la activitatea Regiei.
Expertul independent care a realizat expertiza pentru suprafețele de teren cu vegetație forestieră defrișate de la Vama, este conferențiarul universitar dr. Florin Clinovschi de la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava.
Este expert evaluator extern în cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) , Expert tehnic judiciar, având ca principale activităţi şi responsabilităţi Efectuarea de expertize tehnice judiciare dispuse de diferite instanţe judecătoreşti. Tipul activităţii sau sectorul de activitate: Expertize Tehnice în specializarea Silvicultură şi Exploatări Forestiere, Conferenţiar universitar doctor inginer la Facultatea de Silvicultură Suceava. Activităţi didactice la disciplinele „Dendrologie” şi „Diversitatea ecologică a speciilor lemnoase”(cursuri, lucrări practice, activităţi asistate, stagii practice); Coordonator de lucrări de licenţă şi lucrări de disertaţie; referent ştiinţific în comisii de susţinere publică a tezelor de doctorat.
Publicitate