Home / Actualitate / O femeie din Moțca ce vindea pilote și perne în Crucea, amendată și lăsată fără marfă

O femeie din Moțca ce vindea pilote și perne în Crucea, amendată și lăsată fără marfă

Furturile şi faptele antisociale săvârşite de infractorii voiajori prezintă un specific aparte şi o complexitate deosebită generată în primul rând de faptul că autorii comit infracţiunile călătorind în diferite locaţii, pe trasee care asigură legătura facilă cu ieşirile din judeţe.

Infractorii voiajori dispun de mijloace de transport şi îşi adaptează activitatea infracţională în funcţie de vulnerabilităţile identificate în teren. Abordează persoane întâlnite pe stradă sub diverse pretexte (ca fiind turişti, având probleme medicale, vânzare de obiecte, etc.) culegând astfel informaţii cu privire la persoane care deţin sume de bani sau bunuri de valoare. Deseori activitatea infracţională se desfăşoară în mai multe zile, după documentarea cu privire la anumite persoane, zone şi locaţii, trecându-se la săvârşirea infracţiunii propriu-zise.

Deşi cazurile privind furturile prin împrietenire sau înşelăciunile prin diverse moduri de operare au fost intens mediatizate împreună cu recomandări preventive, în continuare unele persoane, în special persoanele vârstnice tratează superficial această problematică, generând un risc victimal crescut.

Pentru prevenirea unor evenimente negative şi descurajarea celor pretabili la săvârşirea unor astfel de infracţiuni, în data de 17 octombrie 2019, poliţiştii au organizat acţiuni de prevenire și combatere, fiind vizate în special zonele aflate la limita cu județele învecinate a judeţului.

Peste 100 de poliţişti au fost prezenţi pe drumurile europene, naţionale şi judeţene care fac legătura cu judeţele Mureş, Bistrița Năsăud, Harghita, Neamţ şi Iaşi.

Au participat poliţişti judiciarişti de la nivelul subunităţilor, dar şi poliţiştii de ordine publică şi poliţiştii rutieri pentru oprirea în trafic a vehiculelor. De asemenea, polițiștii de prevenire au desfășurat activități de informare și responsabilizare a persoanelor vârstnice, fiind distribuite cca. 100 de ghiduri cu recomandări.

În cadrul acţiunii au fost oprite şi controlate peste 200 de autovehicule.

Cu ocazia desfășurării activităților specifice pe linia prevenirii infracțiunilor săvârșite de infractori voiajori pe segmentul de infracționalitate contra patrimoniului, la 17.10.2019 în jurul orelor 11.10, un echipaj din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei a depistat în trafic pe raza comunei Crucea, un microbuz condus de un bărbat de 29 ani, din comuna Moțca, județul Iași, însoțit de o femeie de 48 ani din aceeași localitate.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că femeia oferea spre vânzare pilote și perne, acte de comerț pe care le efectua fără respectarea prevederilor legale. De asemenea aceasta pătrundea în curțile imobilelor de pe raza comunei Crucea, existând posibilitatea să comită fapte de furt, profitând de neatenția proprietarilor sau distragerea atenției acestora.

Față de femeia de 48 de ani s-a dispus măsura sancționării contravenționale cu suma de 5.000 lei conform Legii 12/1990, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea unui număr de zece pilote și zece perne, în valoare estimativă de 2.500 lei, care au fost predare la camera de corpuri delicte a Poliției mun. Vatra Dornei.

Cei doi au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Vatra Dornei, ocazie cu care au fost verificați, iar datele acestora au fost introduse  în aplicațiile poliției.

Pentru a nu cădea victime ale infracţiunilor comise de infractorii voiajori le recomandăm cetăţenilor să nu dea curs unor oferte comerciale aparent avantajoase şi să nu furnizeze date cu privire la vecini sau alte persoane.

Un alt tip de înşelăciune îl reprezintă vânzarea diferitelor obiecte de uz casnic direct la domiciliu. Aceste obiecte reprezentând diverse tigăi, covoare, perdele etc. sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuinţa cumpărătorului, iar în momente de neatenţie sustrag chiar şi bunuri din casă.  De aceea recomandăm cetăţenilor să nu dea curs unor astfel de oferte care de cele mai multe ori sunt la preţuri foarte mari şi calitate mică.
De asemenea nu lăsaţi să intre în locuinţa dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societăţile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile.
Tuturor celor care au de făcut diverse reparaţii în gospodărie, le recomandăm să angajeze firme autorizate şi să nu se încreadă în preţul mic oferit de aceste persoane.
În cazul în care aveţi suspiciuni apelaţi la numărul unic de urgenţă 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Amendă și material lemnos confiscat de polițiști

Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control duminica, la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.