Home / Actualitate / Magazinul E.ON din Suceava își prelungește programul de lucru

Magazinul E.ON din Suceava își prelungește programul de lucru

Magazinul va fi deschis de luni până vineri între orele 08.00-18.00, programul fiind valabil pentru perioada 01 noiembrie-20 decembrie 2019.

Pregătirile pentru sezonul rece sunt în toi și fiecare dintre noi face tot ce este necesar pentru a avea căldură în casă. Unii se gândesc să își schimbe centralele, fiindcă randamentul celor vechi nu le mai oferă confortul dorit, iar alții pur și simplu vor să știe cât crește consumul de energie în această perioadă, pentru a-și bugeta corect cheltuielile. Pentru a primi răspunsuri și soluții la aspectele care îi preocupă pe clienții E.ON, am prelungit programul magazinului nostru din Suceava.Astfel, începând cu 1 noiembrie până pe 20 decembrie 2019 clienții ne pot vizita în magazinul E.ON situat pe Calea Unirii nr. 22 în fiecare zi, de luni până vineri între orele 08.00-18.00.

Cu ajutorul agenţilor specializaţi clienții pot să încheie sau să modifice contracte de furnizare a gazelor naturale şi energiei electrice și să primească informaţii despre conţinutul facturilor. Clienţii pot fi consiliaţi privind tarifele şi modalităţile de plată și totodată pot încheia contracte pentru produse şi servicii oferite de compania noastră. E.ON Life este un pachet dedicat clienților  care  conţine  o centrală performantă în condensare, acţionată prin intermediul unui termostat smart TADO, care permite reducerea consumului cu până la 30%, precum şi servicii tehnice complete. E.ON ServExpress este o soluţie de asistenţă tehnică 24/7 şi intervenţii rapide în cazul defecţiunilor la centrala termică sau la instalaţia electrică, iar E.ON Duo este un pachet avantajos care oferă integrat electricitate şi gaze naturale, oferind simplitate şi flexibilitate în gestionarea contractului de energie.

În magazinul din Suceava, clienții îşi pot tipări singuri facturile şi pot obţine informaţii despre conturile de energie sau gaze naturale prin intermediul biroului digital MyOffice.

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Acord bilateral între Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir” (Chișinău, Republica Moldova)

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit zilele trecute, vizita unei delegații oficiale a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.