Home / Actualitate / 10 colete cu țigări de contrabandă abandonate de cărăuși în zona Izvoarele Sucevei

10 colete cu țigări de contrabandă abandonate de cărăuși în zona Izvoarele Sucevei

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit, în urma unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă, aproximativ 5.800 pachete cu țigări de provenienţă ucraineană, care urmau să fie comercializate pe piaţa neagră din zonă.

Mai exact, miercuri, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 22.30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului a observat un grup de persoane care transporta de la frontiera de stat  mai multe colete voluminoase, spre un autoturism care staţiona în zonă.

Imediat, frontieriștii au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliției de frontieră, au abandonat coletele și au fugit în pădure, iar autoturismul a demarat în trombă spre localitatea Sălaș.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontier au tras două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit.

Au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite zece colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 5.548 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 64.912 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Razii prin piețele din Liteni, Milișăuți și Zamostea pentru combaterea comerțului ilicit cu animale și produse de origine animalieră

Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Suceava în cooperare cu reprezentanții Direcției Sanitar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.