Ultima oră: Două persoane au murit într-un grav accident rutier la Câmpulung Moldovenesc

Un grav accident rutier s-a produs miercuri seară, în jurul orei 23.30, la ieșire din C-lung Moldovenesc spre Suceava. În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane. Într-o mașină se aflau trei persoane, printre care și un minor.  În cea de-a doua mașină, se aflau două persoane.  În urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată, iar a doua persoană, probabil șoferul, a fost proiectat din autoturism și se afla în stare de inconștiență. La fața locului au intervinit modulul SMURD de la Detașamentul C-lung Moldovenesc, cu autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD și trei echipaje SAJ și un echipaj SMURD de la Garda de Intervenție Gura Humorului. Persoana adultă și minorul din prima mașina, au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare, victimele inconștiente nu și-au mai revenit și a fost declarat decesul. Toate persoanele implicate în tragicul accident, sunt de sex masculin. Cei doi decedați au vârstele cuprinse între 18 si 25 de ani, ultimul fiind cel încarcerat.

Vom reveni cu detalii.

Foto

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.