Femeie de 84 de ani accidentată de un fălticenean în zona pieței din comuna Slatina

Joi, la ora 09.40,  în timp ce conducea autoutilitara pe DC 16B, în zona pieței din comuna Slatina, un bărbat de 32 de ani din municipiul Fălticeni, a efectuat manevra de mers înapoi fără să se asigure corespunzător, moment în care, a acroșat și accidentat ușor o localnică de 84 de ani care se afla ca pieton pe partea carosabilă.

Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, vinovat de producerea accidentului este conducătorul auto, ce nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Autotren cu lemne de 60.000 de euro, confiscat de polițiști la Sucevița

Pe 16 aprilie, în jurul orei 12.15, polițiștii de la Sucevița au oprit, la Voievodeasa, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.