Home / Actualitate / Accidente provocate de șoferițe neatente

Accidente provocate de șoferițe neatente

Luni, ora 16.25, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DC 13 din comuna Boroaia, o femeie de 32 de ani din comuna Bogdănești a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate de pe marginea drumului.

În urma accidentului, a rezultat rănirea unei femei de 72 de ani din comuna Boroaia, pasageră în autoturism, ce a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot luni,la ora 14.52,  în timp ce conducea autoturismul pe DJ 171D din comuna Coşna, ajunsă la intersecţia cu DN 17, o femeie de 27 de ani din comuna Dorna Candrenilor, nu s-a asigurat corespunzător şi a pătruns în intersecție, ocazie cu care, a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă regulamentar de un bărbat de 46 de ani din judeţul Bistriţa Năsăud.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 27 de ani care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale.

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Controale prin baruri pentru prevenirea faptelor comise cu violență

Serviciul Investigații Criminale Suceava din cadrul I.P.J. Suceava a organizat în intervalul 06/07.12.2019, o acțiune …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.