Home / Actualitate / Tineri bănuiți de comietrea unei tâlhării, reținuți de polițiști

Tineri bănuiți de comietrea unei tâlhării, reținuți de polițiști

În urma continuării cercetărilor în cauza din 04.11.2019, când în jurul orei 23.15, persoane necunoscute au pătruns în locuința unui bărbat de 68 de ani din comuna Drăgoiești, ce locuiește singur și căruia, prin violență, i-au sustras bunuri și bani, prejudiciul fiind de circa 850 lei, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Suceava au reușit marți, identificarea autorilor ca fiind 4 tineri cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, toți din comuna Ciprian Porumbescu.

Astfel, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava și al Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava polițiștii au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Gura Humorului la imobilele acestora, fiind identificare bunuri de interes pentru soluționarea cauzei.

Față de autori s-a dispus efectuarea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de „tâlhărie calificată”, aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie formulate propuneri procedurale și sesizarea instanței competente pentru luarea măsurii arestării preventive.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Controale prin baruri pentru prevenirea faptelor comise cu violență

Serviciul Investigații Criminale Suceava din cadrul I.P.J. Suceava a organizat în intervalul 06/07.12.2019, o acțiune …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.