Home / Actualitate / Autoturisme răsturnate în șanț

Autoturisme răsturnate în șanț

Doi șoferi s-au răsturnat miercuri, cu mașinile în șanț.

La ora 09.35, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 2, în afara localităţii Pătrăuţi, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind alunecos, un bărbat de 51 de ani din comuna Preuteşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 51 de ani, din municipiul Rădăuţi, pasageră în autoutilitară, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

La ora 20.39, Poliţia oraşului Cajvana a fost sesizată prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că, pe DJ 178D, un  autoturism s-a răsturnat într-un şanţ.

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la faţa locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 178D din direcţia Cajvana spre localitatea Soloneţ, un localnic de 37 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut pentru abateri la regimul rutier.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat sau reținut” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Controale prin baruri pentru prevenirea faptelor comise cu violență

Serviciul Investigații Criminale Suceava din cadrul I.P.J. Suceava a organizat în intervalul 06/07.12.2019, o acțiune …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.