Ziua Bucovinei, moment de sărbătoare sufletească

Evenimentele au început cu ora 10 a dimineții când sucevenii și nu numai, au fost invitați să vizioneze o expoziție foto – ”Bucovina în Anul Centenar”, cu imagini care surprind momentele marcante ale anului – transmisiuni TV, expoziții, acordare de merite și alte însemne dedicate Centenarului, inaugurări de edificii, dezveliri de plăci comemorative, vizite prezidențiale, spectacole tematice.

ÎPS Pimen a oficiat, alături de un alt preot, o slujbă de pomenire a eroilor la bustul unionistului Iancu Flondor, amplasat lângă Palatul Administrativ. Apoi, a avut loc un ceremonial de depunere de coroane de flori din partea mai multor instituții. În cadrul evenimentului, grupuri folclorice din județ au interpretat cântece patriotice.

A urmat o adunare solemnă desfășurată în Sala “Ștefan cel Mare” din Palatul Administrativ din Suceava și de depunere de coroane la statuia bucovineanului Iancu Flondor (1865-1924), patriot din Bucovina de Nord, supranumit “artizanul Unirii”.
Unirea Bucovinei cu România a însumat o serie de evenimente politice care au culminat cu votarea în unanimitate de către Congresul General al Bucovinei, pe data de 28 noiembrie 1918, a unirii fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României. 28 noiembrie este ziua în care, acum 101 de ani, s-a încheiat procesul istoric al Unirii Bucovinei cu România și a avut loc proclamarea Unirii Bucovinei cu România.
A fost un moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei – la 27 Martie – şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.
Contribuția lui Iancu Flondor la Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută atât de istorici, cât și de contemporanii săi, care notau că „atât de strâns legat este numele lui Flondor de actul istoric de la 1918, încât aproape s-a identificat cu dânsul”.

Oficialitățile județului au fost prezente și au vorbit despre însemnătatea Zilei Bucovinei.

După amiază au urmat spectacole folclorice, deschiderea Târgului de Crăciun, aprinderea luminilor festive, deschiderea patinoarului din centrul orașului, spectacol Laura Oleanu – ACASĂ-I ROMÂNIA, concerte cu renumitele trupe BUCOVINA și SUBCARPAȚI.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.