Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Aproximativ 30.000 de suceveni s-au vaccinat împotriva gripei

În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită din actualul sezon epidemic, Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava (DSP) a primit două tipuri de vaccin gripal tetravalent.

Campania de vaccinare gratuită vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire: persoane cu vârsta de peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare, metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide, conform strategiei Ministerului Sănătății și recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

La cele 52.130 de doze de vaccin gripal primite până în 14 noiembrie, indicate a fi administrate adulților și copiilor începând cu vârsta de 3 ani s-au adăugat încă 330 de doze de vaccin gripal primite în 29 noiembrie, destinate imunizării copiilor cu boli cronice cu vârste între 6 luni și 4 ani.

“Până la data de 1 decembrie în județul nostru s-au vaccinat împotriva gripei  29.235 de persoane din categoria celor cu risc ridicat de îmbolnăvire” precizează directorul DSP Suceava, dr. Liliana Grădinariu.

Reamintim că vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Hoț trimis 3 ani și 8 luni la pușcărie

Poliția Municipiului Rădăuți a primit spre executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.