Home / Actualitate / Conducea băut și cu viteză pe drumul spre Rădăuți dar a dat vina pe tânăra care îl însoțea, care și ea consumase alcool

Conducea băut și cu viteză pe drumul spre Rădăuți dar a dat vina pe tânăra care îl însoțea, care și ea consumase alcool

Miercuri, la ora 02.00, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a observat pe DN 17A din comuna Dornești, un autoturism care se deplasa haotic și cu viteza excesivă, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele luminoase și acustice ale autospecialei de poliție în funcțiune, vehiculul fiind interceptat la intrarea în municipiul Rădăuți, în momentul în care conducătorul auto a pătruns într-o stație peco și a coborât rapid cu intenția de a pătrunde în interior, informează IPJ Suceava.

Poliţiştii l-au identificat pe conducătorul auto ca fiind un bărbat de 25 de ani din comuna Dornești, însă acesta a declarat faptul că, nu el a condus autoturismul, ci o tânără de 20 de ani, din comuna Dorneşti, care se afla în maşină în calitate de pasager.

Întrucât existau dubii cu privire la cele declarate verbal de conducătorul auto, polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest pe cei doi, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului și de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tinerei, după care, la spital, li s-au recoltat mostre  biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma audierilor acestora și a celorlalte două persoane aflate în autoturism ca și pasageri, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul de 25 de ani a condus autoturismul oprit în trafic.

Totodată, interogând bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul de 25 de ani şi tânăra de 20 de ani dețin permis de conducere valabile, însă autoturismul avea I.T.P. expirat din 08.12.2019, motiv pentru care, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr.195/2002, cu amendă în cuantum de 1.305 lei, procedându-se la reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Căruțaș accidentat mortal la Baia

Joi, la ora 19.20, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209H din comuna Baia, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.