26 de permise suspendate de poliţişti în cadrul unei acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră

În ultimele zile, peste 150 de poliţişti rutieri din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava, împreună cu polițiști rutieri din cadrul polițiilor municipale și orășenești și sprijiniţi de agenții de ordine publică din cadrul secţiilor de poliţie cu sarcini pe linie rutieră, au organizat şi desfăşurat o acţiune în vederea creşterii gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice sucevene.

În scopul impunerii unui climat de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la trafic, poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu cei de la formaţiunile de profil din teritoriu, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii excesului de viteză şi consumului de băuturi alcoolice, cât şi pentru constatarea şi sancţionarea altor genuri de abateri generatoare de evenimente rutiere grave. În cadrul acţiunii au fost constatate 6 infracţiuni, toate la regimul rutier.

Au fost aplicate 373 sancţiuni contravenţionale în valoare de 190.200 lei, din care 253 pentru depăşirea regimului legal de viteză. Au fost reţinute 26 de permise de conducere, din care 13 pentru depăşirea regimului legal de viteză şi 4 pentru depăşire neregulamentara.

Tot în cadrul acţiunii au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Exemple:

Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Rădăuți, a fost depistat în timp ce conducea autoturismul cu o alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost sancționat cu amendă și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.

Un bărbat de 44 ani, din orașul Milișăuți, a fost depistat în timp ce conducea autoturismul cu o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiindu-i întocmit dosar penal.

Un tânăr de 18 ani, din comuna Cirlibaba, a condus autoturismul pe DN 18 Cirlibaba, fără să posede permis de conducere, fiindu-i întocmit dosar penal.

Un bărbat de 45 ani, din municipiul Galați, a condus autoturismul pe DN2 cu viteza de 105 km/h.

Reamintim că poliţiştii vor acţiona în continuare cu fermitate prin dispunerea măsurilor legale , astfel încât cei care încalcă normele rutiere să conştientizeze urmările şi pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic.

 

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.