Home / Actualitate / 477 milioane euro pentru finanțarea proiectelor România Start Up, prin POCU
Euro

477 milioane euro pentru finanțarea proiectelor România Start Up, prin POCU

169 proiecte, în valoare de 477 mil. euro pentru apelul de proiecte „România Start Up” aprobate de Autoritatea de Mangement pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU), din cadrul MDRAPEE.

Ministrul Rovana Plumb a decis suplimentarea alocării prevăzute inițial pentru apelul Romania Start Up pentru a da posibilitatea antreprenorilor care au avut proiecte admise în urma evaluării să aibă acces la finanțare din fonduri europene.

Am considerat dintotdeauna că motorul de dezvoltare economică este ințiativa antreprenorială și acest demers de a suplimenta alocarea pe apelul Romania Start Up este parte a acestei viziuni, a declarat ministrul delegat pentru Fonduri Europene, doamna Rovana Plumb.

Prin crearea a 5.070 de IMM-uri și a cel puțin 10.400 noi locuri de muncă, peste 50.000 de persoane (șomeri și/sau persoane inactive /angajați, inclusiv persoane care desfășoară o activitate independentă) vor beneficia de sprijin în cadrul celor 169 de proiecte aprobate.

Lista proiectelor selectate este disponibilă pe site-ul www.fonduri-ue.ro, secțiunea POCU.

Informații despre România Start Up

În acord cu prevederile Programului Operational Capital Uman, activitățile eligibile in cadrul proiectelor admise urmăresc încurajarea antreprenorialului și a ocupării pe cont propriu, prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană, fiind structurate sub forma unei scheme de antreprenoriat (autorități publice locale, camere de comerț, furnizori de servicii de formare profesională continuă, organizații sindicale și patronale, asociații profesionale și ONG-uri) care presupune parcurgerea a 3 etape cadru de implementare, etape obligatorii în cadrul cărora administratorul schemei de antreprenoriat acorda subventii in valoare de 40.000 euro/ plan de afaceri și se acordă numai întreprinderilor înființate de persoanele ale căror planuri de afaceri sunt aprobate.

Despre Programul Operațional Capital Uman 2014-2020:

Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 de miliarde de euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând, astfel, investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 și contribuind la reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și Statele Membre ale UE.

Serviciul Comunicare Instrumente Structurale și Helpdesk

Publicitate

Publicitate
statiedebetoanesisortaresuceava

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Minor din Botoşani, dispărut de trei luni

Poliţia desfăşoară activităţi de identificare a minorului  VIRICIUC GABRIEL, de 15 de ani din  comuna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *