Home / Actualitate / 9 șoferi au rămas fără permise de conducere în urma unei acțiuni a polițiștilor din Vatra Dornei

9 șoferi au rămas fără permise de conducere în urma unei acțiuni a polițiștilor din Vatra Dornei

La data de 18.01.2018, Poliţia Municipiului Vatra Dornei a organizat o acțiune în sistem integrat pe linia prevenirii și combaterii contrabandei, a comerţului ilicit și a delictelor silvice, asigurarea climatului de ordine publică și siguranţă rutieră, la care au fost cooptați și lucrători din cadrul Serviciului Rutier Suceava, Poliția Oraşului Broşteni și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava. În cadrul acţiunii au fost legitimate 173 persoane şi au fost verificate 139 autovehicule. Drept urmare, au fost constatate 2 infracţiuni şi s-au aplicat 77 sancţiuni contravenționale în valoare de 30.825 lei. De asemenea, au fost identificaţi 3 autori ai unor infracţiuni şi s-au recuperat, ca urmare a identificării autorilor, bunuri în valoare de 2.200 lei în dosarele penale aflate în cercetare. Au mai fost confiscate bunuri în valoare de 1.183 lei, constând în ţigări, produse de panificaţie, produse industriale. S-au reţinut 9 permise de conducere şi a fost retras un certificate de înmatriculare.

Exemple:
La 18.01.2018, în urma continuării cercetărilor în cauza din 24.11.2017, privind furtul unor bunuri din locuința unui bărbat de 65 de ani din municipiul Vatra Dornei, faptă comisă în perioada 20.11.-23.11.2017, de persoane necunoscute, polițiștii Biroului Investigaţii Criminale, au reușit identificarea autorului ca fiind un localnic de 27 de ani, care a recunoscut comiterea faptei. Bunurile sustrase în valoare de circa 1.500 lei au fost recuperate și restituite persoanei vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.

La 18.01.2018, ora 08.13, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe DN 17B, din orașul Broşteni, autoturismul condus de un localnic care emana halenă alcoolică, motiv pentru care, a testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate
statie-peco-vicovu-de-sus-euro-tehnic

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Accident rutier provocat de o tânără de 20 de ani

La 22.02.2018, ora 16.40, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Grănicești, sat Slobozia, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *