Home / Actualitate / Acțiune desfășurată de polițiști pentru creșterea gradului de siguranță publică în Vatra Dornei. Au fost vizate sălile de jocuri de noroc, dar și barurile.

Acțiune desfășurată de polițiști pentru creșterea gradului de siguranță publică în Vatra Dornei. Au fost vizate sălile de jocuri de noroc, dar și barurile.

În perioada 27 – 28 octombrie 2017, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei au desfăşurat o acţiune pe raza de competenţă, obiectivul fiind creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor şi diminuarea riscului infracţional şi victimal.  

Acţiunea a vizat în principal  prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului  și  depistarea persoanelor străine de localitate (voiajori).

Au fost efectuate verificări la peste 20 de unităţi economice, baruri şi locaţii de alimentaţie publică.

Au fost oprite în trafic 80 de vehicule şi au fost legitimate peste 100 de persoane.

Au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1160 lei.

În acţiune au fost angrenaţi şi 14 poliţişti judiciarişti care au intensificat activităţile investigative şi de cercetare penală în cauzele aflate în lucru.

Astfel, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale  din cadrul Poliției mun. Vatra Dornei au continuat verificările în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna  unei minore la data de 06/07.10.2017 (furt telefon mobil din incinta unei discoteci, faptă sesizată prin plângere la aproximativ o săptămână după comitere) .  

În urma activităţilor desfăşurate, persoana bănuită de comiterea furtului a fost identificată ca fiind un bărbat de 32 de ani din municipiul Galați, jud. Galați, iar pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că telefonul mobil, în valoare de 1000 de lei, a fost vândut de către acesta unei persoane domiciliate pe raza comunei Dorna Candrenilor, județul Suceava. La data de 27.10.2017 bunul sustras a fost restituit persoanei vătămate.

De asemenea, pe parcursul acţiunii  au fost efectuate verificări în sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri sportive de pe raza municipiului pentru identificarea persoanelor străine de localitate care frecventează aceste obiective.

 

Publicitate

Publicitate
molroprimfaceangajari

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Acțiune pe linia rutieră organizată de Poliția Rurală Vama

La data de 19.11.2017, Secția 14 Poliție Rurală Vama a organizat o acțiune pe raza …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *