Home / Actualitate / Actiune pentru combaterea și prevenirea evenimentelor rutiere generate de consumul de alcool la volan desfășurată de polițiști

Actiune pentru combaterea și prevenirea evenimentelor rutiere generate de consumul de alcool la volan desfășurată de polițiști

Consumul de băuturi alcoolice la volan este una din cazele generatoare de accidente din cele mai grave. În ultima perioadă, deşi au fost organizate săptămânal acţiuni cu efective sporite, în special în partea a doua a zilei, s-au înregistrat accidente rutiere cu consecinţe din cele mai grave. Şi în acest week-end poliţiştii au fost la datorie, zeci de echipaje acţionând cu aparatul etilotest pe drumurile naţionale dar şi judeţene şi comunale.

Au fost testaţi cu aparatul etilotest peste 1400 de şoferi.

În perioada 24.11.-26.11.2017, Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești, sprijiniți de agenții de ordine publică atestaţi cu sarcini pe linie rutieră, a organizat şi executat pe raza județului, acţiuni specifice pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.

Au fost testaţi alcoolscopic 1424 de conducători auto.

Au fost constatate 10 infracţiuni şi au fost aplicate 277 de sancţiuni contravenționale în valoare de 109.905 lei.

Au fost reţinute 21 de permise de conducere şi au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.

Prezentăm alăturat câteva exemple:

La 25.11.2017, ora 19.30, un echipaj mixt format din polițiștii Serviciului Rutier Suceava și ai Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, a oprit pentru control pe DC Gălănești, autoturismul cu numărul provizoriu de înmatriculare, condus de un localnic de 28 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 25.11.2017, ora 16.45, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava, a oprit pentru control pe DN 17, în interiorul localităţii Ilişeşti, autoturismul condus de un localnic de 49 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 26.11.2017, ora 03.43, o patrulă din cadrul Secţie 12 Poliţie Rurală Preuteşti a oprit pentru control pe DJ 208C, din comuna Hârtop, autoturismul condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Fălticeni. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 26.11.2017, ora 23.30, un echipaj din cadrul Poliției orașului Siret, a oprit pentru control pe strada Alexandru cel Bun din localitate, autoturismul condus de un localnic de 43 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” și „conducere fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Campania „Școli în siguranță!” desfășurată de polițiștii din Gura Humorului

În perioada 12 – 13 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *