Home / Actualitate / Foto: Amplă acțiune desfășurată de polițiști, pentru prevenirea furturilor din genți și buzunare pe mijloacele de transport

Foto: Amplă acțiune desfășurată de polițiști, pentru prevenirea furturilor din genți și buzunare pe mijloacele de transport

La data de 07 noiembrie 2017, între orele 10.00 – 14.00 poliţiştii au organizat cea mai amplă acţiune de prevenire a furturilor din genţi şi buzunare din acest an. La acţiune au participat 25 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava, fiind cooptaţi şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, Poliţiei Municipiului Fălticeni şi Poliţiei Oraşului Salcea. În total 25 de poliţişti au format 6 echipe care au urcat în toate mijloacele de transport în comun care asigură transportul public pe toate liniile în municipiul Suceava.

 Timp de 4 ore, între 11.00 – 14.00, poliţiştii au desfăşurat acţiuni de responsabilizare şi informare pe linia prevenirii furturilor din genţi şi buzunare în  autobuzele din municipiul Suceava. În interiorul autobuzelor au fost lipite afişe cu recomandări preventive iar călătorilor identificaţi în mijloacele de transport le-au fost înmânate pliante şi flyere cu informaţii utile pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare dar şi pentru prevenirea furturilor din locuinţe. Spre plăcuta surpriză, cetăţenii, în special persoanele vârstnice au fost cei care au aprofundat discuţiile şi au solicitat informaţii suplimentare cu privire la modul de abordare al unor situaţii de risc victimal. Poliţiştii au avut timp pentru fiecare iar prezenţa şi activitatea acestora a fost bine primită de către toţi beneficiarii. De asemenea, s-a constatat că în momentul în care fac cumpărături în hypermarket-uri mulţi cetăţeni depozitează borsete sau genţi în coşurile sau cărucioarele de cumpărături, sporind riscul unui furt.În acest context poliţiştii au discutat cu cetăţenii, au prezentat modurile de operare şi au promovat recomandările preventive. Au fost afişate 80 de afişe şi au fost distribuite peste 800 de pliante către călători.

Poliţiştii recomandă încă o dată:

  • nu purtati portofelul in buzunarul din spate al pantalonilor;
  • nu purtati bani sau valori in buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile si cel mai des vizitate de catre hoti;
  • pastrati portofelul si banii in buzunarul interior si asigurati-l cu nasturi sau fermoar un buzunar bine asigurat – descurajeaza hotii;
  • daca transportati o suma importanta de bani, evitati locurile aglomerate si rugati o persoana de incredere sa va insoteasca;
  • mare atentie la persoanele pe care le vedeti des in preajma dumneavoastra in piata si magazine;
  • tineti geanta in fata, protejand-o cu mana;
  • acordati o mai mare atentie posetei decat plaselor de cumparaturi; siguranta posetei sa fie o grija permanenta pentru dumneavoastra; cand faceti diferite plati sau cumparaturi nu scoateti tot teancul de bani ci numai suma care trebuie;
  • daca stati la o coada priviti cu atentie celelalte persoane; daca simtiti ca asupra dumneavoastra se face pressing la coada in magazine sau ca cineva s-a instalat in fata dumneavoastra si v-a acoperit vederea, verificati imediat geanta si locul unde tineti portofelul;
  • mare atentie la femeile care se inghesuie numai la raioanele unde este aglomeratie si rar cer sa examineze un lucru;
  • urmariti cu atentie persoanele care transporta ca din intamplare obiecte de imbracaminte sau plase goale pe mana; un hot se foloseste de astfel de obiecte cand opereaza ca sa-si ascunda mana de privirile straine;
  • in spatii aglomerate (piete, gari, magazine) fiti mai vigilenti ca de obicei;
  • cand va aflati intr-un mijloc de transport in comun si va simtiti inconjurat, schimbati-va imediat locul;
  • aveti grija la folosirea cardurilor; exista riscul sa fiti urmarit si sa va fie sustrasa suma de bani;
  • retineti cat mai multe amanunte care ar putea conduce la identificarea si prinderea autorilor de catre politisti;
  • nu ezitati sa luati atitudine atunci cand sunteti martorul unei infractiuni;

Foto:

 

Publicitate

Publicitate
mobilasecondhandsuceava

Publicat de: Info Artur

Alte articole

Incendiu de proporții la o casă din Calafindești

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *